Uncanny Valley @ TNRS - Scena Digitala

Regia: Stefan Kaegi
Echipament: Evi Bauer
Fabricarea și finisarea artistică a capului de silicon - colorare și păr: Tommy Opatz
Dramaturgie: Martin Valdés-Stauber
Video Design: Mikko Gaestel
Muzică: Nicolas Neecke
Management producție Rimini Protokoll & turnee: Monica Ferrari
Lumini & turnee: Robert Läßig, Martin Schwemin, Lisa Eßwein
Design sunet și video & turnee: Jaromir Zezula, Nikolas Neecke, Manuela Schininá
Această piesă de la Rimini Protokoll a fost inițial produsă de Münchner Kammerspiele, în coproducție cu Berliner Festspiele - Immersion, donaufestival (Krems), Feodor Elutine (Moscow), FOG Triennale Milano Performing Arts (Milano), Temporada Alta - Festival de Tador de Catalunya (Girona), SPRING Utrecht
Drepturi spectacol: Rowohlt Theater Verlag, Reinbek bei Hamburg
Coproducție pentru versiunea franceză cu Théâtre Vidy-Lausanne, le lieu unique – Centre de Culture contemporaine de Nantes, Centre culturel suisse à Paris , la Villette, Les 2 Scènes, Scène nationale de Besançon în cadrul Lab e23
Text, personaj, voce: Thomas Melle
Animatronic: Chiscreatures Filmeffects GmbH
Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română
Durata: 1h
În general, percepem roboții ca pe niște mașinării de povară, executanți eficienți și extrem de preciși ai unor sarcini. În industria nemțească, aceștia seamănă extrem de puțin cu noi, oamenii, pentru a evita complicațiile emoționale. În Asia, în schimb, roboții umanoizi există deja de un timp, fiind folosiți, de pildă, în activități de îngrijire sau ca parteneri sexuali. Datorită înfățișării externe similare nouă, ne este mai ușor să-i acceptăm. Totuși, dacă mașina seamănă prea mult cu omul, devenim neîncrezători. Ce este om și ce este mașinărie? Cercetătorii în robotică japonezi au denumit această bizară similitudine „valea sinistră”.
În noul său spectacol, Stefan Kaegi a lucrat pentru prima dată cu un scriitor și dramaturg, Thomas Melle, care a fost de acord să i se facă o dublură animatronică. Acest umanoid ia locul autorului și regurgitează întrebări: cum se simte originalul când dublura îi ia locul? Ajunge originalul să se cunoască mai bine prin intermediul dublurii electronice? Originalul și dublura intră în competiție sau se ajută reciproc?