Bilete Sinaia: VAMA NECONVENTIONAL la Telegondola Sinaia Cota 1000 - 17 sep '21, ora 16:00 - Cota 1000

Sinaia: VAMA NECONVENTIONAL la Telegondola Sinaia Cota 1000

Cota 1000, Sinaia

vineri, 17 septembrie '21, ora 16:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

În Pandemie am descoperit o nouă Românie. În Pandemie am urcat din nou pe munți, am făcut ture lungi de bicicletă, ne-am cazat în gospodării și pensiuni, am ieșit cu barca pe mare, am bătut mii de kilometri în toate vacanțele și weekend-urile în care am putut să fugim din București.

Așa ne-am gândit să facem un turneu național în locații urbane NECONVENȚIONALE, unde vom crea COMUNITĂȚI de o zi. Vrem să activăm comunitățile locale din diverse domenii în fiecare oraș și să-i aducem lângă noi ca să oferim publicului o experiență dincolo de muzică.

Acces ora 16, Showul incepe la ora 21:00

Accesul la Cota 2000 se va face doar prin intermediul gondolei , iar biletele pentru gondola se achiziționează de la Casa de Bilete aflată la Cota 1000. Parcarea mașinilor se va face tot la Cota 1000

Ne propunem mai mult decât un turneu VAMA ne propunem o experiență care să lege oamenii nu doar prin muzică, ci prin diversitatea activităților de până la concert.

Tudor Chirilă : În ultima vreme oamenii vor să trăiască din plin și să amestece experiențele. Și e normal după atâtea restricții, să vrei să trăiești totul. Să vrei să fii în toate locurile și să experimentezi mai multe stări la un loc. Și noi simțim nevoia asta. Și atunci ne-am zis să încercăm mai mult decât un turneu cu zece concerte, să oferim oamenilor muzica noastră în spații frumoase unde se pot crea comunități de o zi. Spații în care oamenii să se întâlnească, să se răcorească, să vorbească, să cumpere o carte, să bea o cafea bună sau să se tolănească la umbră și să nu facă nimic până la concert. Ne e dor să cântâm, dar mai mult decât asta sau poate la fel de mult ne e dor să vedem oamenii împreună bucurându- se de o zi cu diverse activități și să fim alături de ei. Așa că muzica noastră a devenit un pretext pentru VAMA NECONVENȚIONAL.”


În total vor fi puse în vânzare 2000 de bilete pe fiecare din cele 10 locatii ale turneului. 

Accesul se face conform normelor în vigoare, adică au voie la concert fanii vaccinați cu schemă completă, pentru care au trecut deja 10 zile de la rapel, cu dovadă de test rapid nu mai veche de 24 de ore / test RT-PCR făcut în ultimele 72 de ore, teste făcute în locații ACREDITATE, dar și cu dovadă de anticorpi (pentru persoanele care se află între a 15-a și a 90-a zi de la confirmarea infectării).

Vama este formată din Tudor Chirila - voce, Eugen Caminschi - Chitară, Gelu Ionescu - claviaturi, Lucian Clopo - tobe, Dan Lucian - bas
Evenimentul este organizat de Agenția de Vise. Partenerii media sunt PRO TV Plus, KISS FM și REPUBLICA, iar comunicarea este asigurată de agenția The Plan Communication.

Vama este una din trupele care s-a reinventat constant în timpul pandemiei și a produs conținut de top prin canalele de social media: Absolvirus - petrecerea online pentru absolvenții de liceu și facultate care nu au beneficiat de un banchet în 2020, VAMAFEST - primul festival digital al unei trupe din România, un maraton de muzică și educație care s-a întins pe două zile, și Vama deschide Vama - un dublu concert la apus și răsărit care s-a remarcat prin calitatea producției și direcția cinematografică, unic în peisajul muzical de streaming, cu 3200 de bilete vândute online.

Accesul copiilor sub 12 ani este gratuit insotiti de adult platitor de bilet. Conform legii nu este necesar test sau vaccin pentru accesul acestora in locatie.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.