Bilete Posada Rock 2018 - 31 aug '18 - 2 sep '18 - Stadionul Municipal

Posada Rock 2018

Stadionul Municipal, Câmpulung

31 august '18 - 2 septembrie '18

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

DOG EAT DOG încheie ediția din acest an a Festivalului Posada Rock 2018! Americanii de la DOG EAT DOG, regii neîncoronați ai rap metalului, vin la Câmpulung Muscel pe 2 septembrie!

DOG EAT DOG și-a început activitatea în 1990, fiind un nume important al scenei hardcore din New York și New Jersey.

A fost una dintre primele trupe care au îmbinat stilurile hardcore și rap, deschizând calea pentru un gen care astăzi are locul asigurat în istoria muzicii. DOG EAT DOG s-au bucurat de faimă și succes comercial datorită unor piese ca "No Fronts", "Expect the Unexpected" sau "Who's the King", suprinzând prin melanjul unic de hardcore, rap și… saxofon. Ulterior, stilul trupei a evoluat, încorporând și elemente de ska, funk și hip-hop. De-a lungul carierei, americanii au împărțit scena cu numele grele, precum Rage Against the Machine, Sepultura, Metallica, Kiss, și au colaborat pe albumele lor cu artiști dintr-un spectru larg, ca Ronnie James Dios au RZA (Wu-Tang Clan).

În prezent, DOG EAT DOG se pregătesc să sărbătorească 30 de ani pe scenă printr-un turneu european, din care face parte și concertul din ultima seară Posada Rock. Va fi un show plin de energie și un final pe măsura întregii ediții din acest an a celui mai vechi festival de muzică rock din România!
DOG EAT DOG este a cincea formație anunțată în recital la Posada Rock 2018, după americanii de la UGLY KID JOE, finlandezii de la STRATOVARIUS, danezii de la ROYAL HUNT și românii de la LUNA AMARĂ. În perioada următoare vom anunța încă patru formații în recital.

STRATOVARIUS se pregătește să aniverseze 30 de ani de la primul album, căruia i-a urmat o carieră fulminantă pe scena internațională. Numele trupei combină două instrumente celebre – chitara (Fender) Stratocaster și vioara Stradivarius – și, din această ingenioasă împletire a rezultat firesc stilul abordat: un rock energic cu influențe neoclasice.

16 albume de studio, 4 DVD-uri și 5 albume live, plus concerte și turnee pe tot globul au făcut din STRATOVARIUS una dintre cele mai influente trupe de power metal a ultimelor decenii.

La Posada Rock, STRATOVARIUS își va concentra întreaga carieră într-un recital de excepție, oferind publicului un „Best of...“ din care nu vor lipsi hiturile “Black Diamond”, “Eagleheart” sau “Hunting High and Low”.

STRATOVARIUS este a patra formație anunțată în recital la Posada Rock 2018, după americanii de la Ugly Kid Joe, danezii de la ROYAL HUNT și românii de la Luna Amara (OFFICIAL). În perioada următoare vom anunța încă 2 trupe din afara țării, precum și minim alte 3 trupe românești.
Festivalul Posada Rock 2018 este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, este proiect prioritar al Ministerului Culturii și Identității Naționale şi se va desfăşura în perioada 31 august - 2 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

În seara de 31 august, danezii de la ROYAL HUNT vor îmbina melodia și virtuozitatea într-un recital excepțional, la Câmpulung Muscel.

ROYAL HUNT au în spate o carieră de aproape 30 de ani, cu peste 1,7 milioane de discuri vândute și turnee în întreaga lume.

Celor 14 albume de studio li se adaugă nu mai puțin de 5 albume live, ceea ce arată că trupa se simte foarte bine pe scenă, deși muzica pe care o cântă nu e una simplă: elemente de progressive și neoclassical metal turnate pe un schelet de rock clasic, peste care vocea inconfundabilă a americanului DC Cooper vine ca o potrivită încununare a soundului ROYAL HUNT.

În recitalul de la Posada Rock, trupa va promova cel mai recent album de studio, ”Cast in Stone”, lansat la începutul acestui an, despre care Andre Andersen, liderul trupei și principalul compozitor, spune că are toate elementele necesare pentru a sta la loc de cinste în discografia ROYAL HUNT: „originalitate, refrene care te prind, melodie, virtuozitate și o producție extraordinară“.

Din concertul de la Câmpulung Muscel nu vor lipsi însă hiturile trupei, precum ”Message to God” sau ”Last Goodbye”, cele care au încântat fanii de pe 5 continente.

 UGLY KID JOE este prima trupa confirmata la Posada Rok si va urca pe scena cu un show special, dedicat aniversării albumului “America’s Least Wanted.

Datorită single-ului de debut “Everything about You”, care s-a vândut în peste 1.000.000 de exemplare, californienii de la UGLY KID JOE s-au transformat peste noapte într-un fenomen global. Albumul “America’s Least Wanted”, lansat în septembrie 1992, a primit două discuri de platină, conținând încă unul dintre cele mai cunoscute hituri ale deceniului, „Cats in the Craddle”.

Amestecul de heavy, funk și thrash metal, dublat de versurile pline de umor livrate publicului de energicul frontman Whitfield Crane au dus trupa pe cele mai mari scene din întreaga lume, pe stadioane arhipline, alături de legende precum Ozzy Osbourne, Bon Jovi și Van Halen.

În 2017, trupa a pornit un turneu prin care aniversează 25 de ani de la lansarea albumului “America’s Least Wanted”, urcând pe scene din Australia, Marea Britanie, Germania, Franța etc.

Pe 1 septembrie, californienii de la UGLY KID JOE revin în Europa la POSADA ROCK, unde vor cânta în întregime albumul care i-a propulsat în liga mare a rockului mondial, spre deliciul fanilor care au rămas la fel de tineri ca acum 25 de ani.

La cererea unui număr tot mai mare de fani, după cinci ani, clujenii de la Luna Amara (OFFICIAL) revin la POSADA ROCK, unde vor susține un recital în seara de 1 septembrie 2018.

Lansată în 2000, LUNA AMARĂ este cunoscută mai multor generații de consumatori de muzică live pentru îmbinarea dintre solourile de trompetă, riffurile de chitară și contrastul duetului de voci, dar și pentru mesajele sociale ale textelor.

Trupa clujeană se bucură de succes pe plan național dar și internațional, cu piese ca „Folclor“, „Roșu aprins“, „Gri dorian“, „Ego no.4“, „Oraș“, „Chihlimbar“ și „Pietre în alb“, cântate în peste 800 de concerte în țară dar și în Germania, Olanda, Franța, Ungaria, Republica Moldova, Bulgaria și Turcia.

În componența Mihnea Blidariu (voce, chitară, trompetă), Nnick Făgădar (voce, chitară), Andrei Boțan (chitară solo), Sorin Moraru (bas) și Răzvan Ristea (tobe), LUNA AMARĂ pregătește un nou album, pe care se vor afla piesele care au fost lansate ca videoclipuri în ultimele luni - „Nu știu, nu iau, nu sunt“, „Om“ și „Viu“ - și promite un show de zile mari la POSADA ROCK 2018.

Încă 5 formații vor cânta în recital pe scena de la Câmpulung Muscel la ediția din acest an a festivalului Posada Rock!


Înființată în anul 2000, E.M.I.L. este una dintre cele mai longevive și mai cunoscute trupe din România. Cu puternice rădăcini în punk, sound-ul lor a evoluat în ultimii ani în direcții alternative rock și post-hardcore.
Formația a urcat pe scenele tuturor festivalurilor importante din țară, a concertat în deschiderea legendarei trupe americane de punk-rock NOFX, iar cele 2 turnee naționale din 2009 și 2010 au culminat cu lansarea DVD-ului "10 Ani de Abuzuri, Excese și Imoralități".Trupa are la activ 4 albume, cel mai recent fiind lansat pe 6 iunie 2015 la Universal Music România și intitulându-se I M E N S.

Bulgarii de la LAST HOPE reușesc să mențină în viață spiritul hardcore și punk în Balcani. Stilul Last Hope reprezintă un amestec unic de energie pură, intensitate, sunet heavy și agresiv și voce inconfundabilă.
Punctul forte al trupei îl reprezintă show-urile live, nivelul de energie degajat pe scenă atingând cote maxime.
LAST HOPE au concertat pe aceeași scenă cu formații precum Agnostic Front, Madball, Biohazard, Napalm Death, Anthrax, D.R.I., Overkill, Exodus, Hatebreed, Suicidal Tendencies… și multe alte nume mari ale scenei metal mondiale, confirmându-și reputația de trupă fanion a scenei hardcore din sud estul Europei.

MAGICA este cea mai veche trupă activă de rock din Constanța, practicând un power metal melodic cu o voce feminină de excepție.
Având 6 albume de studio la activ și o bogată activitate concertistică, Magica este printre primele trupe din România care au reușit să semneze un contract cu o casă de discuri importantă din străinătate.

O mai veche cunoștiință a publicului câmpulungean, GRAY MATTERS se întoarce la Posada Rock pentru un show special.
Muzica trupei poate fi definită drept o căutare permanentă de modalități de expresie a stărilor de spirit. Gray Matters reunește pe aceeași pânză 4 "materii" care își aduc împreună influențele și personalitățile pentru a demonstra că nu doar albul și negrul sunt relevante, ci și toate nuanțele de gri care fac puntea între două extreme: muzica electronică și muzica rock.

Și o ultimă surpriză, YELLOWCAKE, proiectul lui Whitfield Crane - solistul de la Ugly Kid Joe - va susține un scurt recital la Posada Rock 2018!

Festivalul Posada Rock 2018 este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, este proiect prioritar al Ministerului Culturii şi se va desfăşura în perioada 31 august - 2 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

Festivalul Posada Rock 2018 este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, este proiect prioritar al Ministerului Culturii și Identității Naționale şi se va desfăşura în perioada 31 august - 2 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

Programul complet al festivalului, ordinea trupelor și orele de intrare pe scenă pot fi găsite pe www.posadarock.com

Structura orientativă a zilelor de festival va fi următoarea:

VINERI, 31 august:
16.00 – 18.30 5 trupe în concurs
19.00 – 20.00 recital 1
20.30 – 22.00 recital 2
22.30 – 24.00 recital 3

SÂMBĂTĂ, 1 septembrie:
16.00 – 18.30 5 trupe în concurs
19.00 – 20.00 recital 1
20.30 – 22.00 recital 2
22.30 – 24.00 recital 3

DUMINICĂ, 2 septembrie:
16.00 – 18.00 gala laureaților
18.30 – 19.30 recital 1
20.00 – 21.30 recital 2
22.00 – 23.30 recital 3

Biletele şi abonamentele au următoarele preţuri:
Early Bird (până pe 27 mai): 50 lei abonamentul pe 3 zile
Presale 1 (28 mai - 30 iunie): 30 lei / zi sau 70 lei abonamentul pe 3 zile
Presale 2 (1 iulie - 30 august): 40 lei / zi sau 100 lei abonamentul pe 3 zile

Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei care găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită pentru deţinătorii de bilet sau abonament.

Vă așteptăm la POSADA ROCK 2018!!!

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, Targul Cartii (Pasajul Latin), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.