Bilete Piazzolla Tango Night 2.0 - Spectacol Extraordinar de Tango Argentinian - 14 dec, ora 18:00 - Sala Dalles

Piazzolla Tango Night 2.0 - Spectacol Extraordinar de Tango Argentinian

Sala Dalles, București

sâmbătă, 14 decembrie, ora 18:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Revenim cu drag in fața publicului din București în celebra sală Dalles, un centru cultural îndrăgit, cu un nou spectacol extraordinar de tango argentinian „ PIAZZOLLA TANGO NIGHT 2.0„

Astor Piazzolla revoluționează muzica de tango argentinian, punându-și amprenta definitiv pe acest gen muzical. Elementele de jazz și de muzică clasică sunt întâlnite în mai toate lucrările marelui artist, ducând astfel muzica lui în sălile de concerte simfonice ,devenind astfel un ambasador mondial al noului tango argentinian.
„Cluj Tango Orchestra” este o orchestră de tango argentinian, compusă din muzicieni români profesioniști, membrii ai Filarmonicii de Stat Transilvania aii Operei Naționale din Cluj Napoca si Operei Maghiare.
Cu o vastă experiență scenică, atât pe scenele Filarmonicilor din țară, cât și a festivalurilor de tango argentinian din România și din străinătate, aceștia aduc în fața publicului larg magia muzicii de tango argentinian.
Veți putea asculta cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului precum „ Libertango „, Oblivion sau Adios Nonino, dar și lucrări mai puțin cunoscute publicului larg precum „ Suite Lumiere „ „ Soledad” sau „ Chiquilin de Bachin „.
CLUJ TANGO ORCHESTRA
Invitat special –
MARTHIN MARCOS-Buenos Aires-Argentina
Marthin este originar din Buenos Aires, orașul care a dat lumii muzica de tango argentinian! Cu o voce pătrunzătoare și gravă cântând în limbajul „ Lunfardo „ specific acestui gen muzical, Marthin reprezintă cu succes tot ce are tango-ul mai frumos.
CLAUDIU HONTILĂ – vioară (Filarmonica de stat Transilvania)
Cu o activitate concertistică-solistică impresionantă ,de pe 20 de ani în Japonia, America și Europa, fost concert-maestru al Filarmonicii „Vienna Strauss„ , profesor colaborator al catedrei de tango argentinian din cadrul Academiei de Muzică din Rotterdam, maestrul Claudiu Hontilă este conducătorul muzical al orchestrei.
-Concert maestru la „Noua Orchestra Transilvana” , profesor colaborator al Academiei de Muzică din Cluj Napoca.
ELENA GHEMEȘ – violoncel (Opera Națională Cluj)
Absolventă a Academiei de Muzică din Cluj Napoca, actualmente artist instrumentist al Operei Naționale din Cluj Napoca, cu o experiență de aproape 20 de ani pe scenă, Elena este un muzician complet, cu o tehnică impecabilă și cu o mare acuratețe în execuție.
IRINA INDREI – pian (Opera Maghiară Cluj Napoca)
Absolventă a Academiei de Muzică din Cluj Napoca, cu o activitate scenică diversă, iubitoare a muzicii de tango și pasionată a lucrărilor de Astor Piazzolla, Irina este „ motorul „ armonic si ritmic al orchestrei. Este un instrumentist complet, cu o bogată experiență scenică și pedagogică, actualmente fiind profesor titular la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță„ – catedra pian principal și pianist corepetitor la Opera Maghiară Cluj-Napoca.
SORIN ROBERT INDREI – bandoneon
Absolvent al Facultății de Muzică din București, membru fondator al Asociației „Cluj Tango Orchestra”, Robert este primul român care cântă la bandoneon în cadrul unei orchestre. Se specializează în mod constant în arta bandoneonului, fiind cursant al profesoarei Yvonne Hahn – Franța și al maestrei Ayelen Pais – Argentina, având o evolutie frumoasă în ultimii ani pe scenele festivalurilor de tango argentinian din România.
EMANUEL ELCEAN-contrabas
Licențiat în contrabas la Academia de Muzica din Cluj Napoca, este un obișnuit al scenelor și al sălilor de concerte încă din perioada liceului. Cu o tehnică frumoasa si precisă, acesta împlinește suportul armonic al orchestrei. Spune despre el ca nu si-ar mai vedea viata altfel decât alături de contrabasul lui.
Dansatori :
Csongor Kicsi & Silvia Spataru- sunt o pereche de dansatori profesioniști spectaculoși pe care ia-ți mai văzut alături de Cluj Tango Orchestra. Profesori si instructori de tango în București, sunt printre cei mai prolifici dansatori din țară . Maestrul Csongor Kicsi este cel mai tânăr campion european de tango argentinian din lume, și tocmai sa intors de la campionatul mondial de tango din Buenos Aires unde a ajuns pana în semifinale.
Alina Bîlici & Daniele Donzello( Italia ) – sunt un cuplu proaspăt și efervescent, care surprind prin tehnica și fluenta lor în dans. Daniele este instructor de tango în Polonia, cu un mare succes în comunitatea tango-ului argentinian și se afla pentru prima data în fața publicului din România .

Asociația” Cluj Tango Orchestra” concertează cu sprijinul Ambasadei Republicii Argentina în România, fiind partener de imagine cu Opera Națională din Cluj Napoca .
Gazda acestui spectacol este „ Centrul Metropolitan de Educație și Cultură Dalles” o locatie istorică si cu mare greutate in viata culturala a orașului.
Tango ul argentinian face parte din patrimoniu cultural imaterial al UNESCO și este considerat un fenomen universal.
Bilete online pe iabilet.ro, partenerul nostru în ticketing .