Bilete Overground Showroom: Rockabella live la Control - Online

Overground Showroom: Rockabella live la Control

Online, Romania

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Pe 5 iunie de la ora 20.00, pe Overground Showroom are loc premiera online a concertului susținut de Rockabella cu ocazia lansării albumului Clarobscur la Club Control în februarie 2019.

Pe 5 februarie 2019, formația Rockabella și-a lansat albumul de debut- Clarobscur- un album-concept care parcurge linia fină dintre lumina și întunericul nostru interior, printr-un concert la Clubul Control. Invitații speciali ai concertului au fost Doru Trăscău de la The Mono Jacks și violonista Alina Horez.

Cele 10 cântece de pe album explorează suprapunerile conceptelor de libertate și captivitate, iubire și ură, viață și moarte. Fiecare cântec are propria lui poveste însă ele par să se fi născut dintr-un nucleu comun: co-dependența dintre lumină și întuneric. Nu putem înțelege lumina fără să cunoaștem întunericul.” – declară Teodora, solista Rockabella.

Concertul va avea premiera online vineri, 5 iunie, la ora 20.00 pe Overground Showroom, cea mai nouă bibliotecă online de concerte. Doritorii își pot achiziționa bilete pentru premieră de pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei. După cumpărarea biletelor, aceștia vor primi la scurt timp un email cu credențialele de login în platforma Overground Showroom, unde vor avea acces la concert din momentul premierei timp de o lună. Concertul va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom ce au optat pentru un plan tarifar recurent (lunar, anual etc.)

Despre Overground Showroom

OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video (cum ar fi Netflix). Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.