Bilete Iași: Esența Acaju stă în Oameni - Acaju Cafe

Iași: Esența Acaju stă în Oameni

Acaju Cafe, Iași

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Ne poți susține.

De 11 ani de când existăm am reușit să strângem în jurul nostru oameni extraordinari care și-au lăsat amprenta în spațiu și care acum fac parte din ADN-ul nostru. Prin ei, zeci de proiecte s-au înfiripat între pereții noștri, unele la care am fost părtași direcți, altele la care doar ne-am bucurat să le vedem creșterea. Planurile noastre de viitor cuprindeau multe alte proiecte și activități benefice comunității și vrem să ajungem să le dăm curs.

Perioada asta zbuciumată ne-a prins nepregătiți. Am trecut printr-o serie de schimbări anul anterior, schimbări care au presupus investiții și nu am reușit să ne stabilizăm suficient cât să înfruntăm o astfel de perioadă.

Așadar, avem nevoie de tine. Ne poți susține cumpărând un voucher acum de care te vei bucura când se liniștesc apele.

Dacă simți că la noi ai găsit la un moment dat un sprijin în proiecte, în idei, în gânduri, în orice, și te afli într-o situație care îți permite să ne sprijini și tu la rândul tău, intră pe link-ul de mai jos și cumpără unul dintre cele trei variante de vouchere de 30, 50 și 100lei. Valoarea fiecărui voucher va fi încasat integral în momentul în care ne revenim, sub formă de consumație, iar pentru voucher-ul de 100 lei oferim și un card de fidelitate cu reducere de 10% care poate fi folosit ori de câte ori ne vizitezi după aceea.

Procesul e la fel ca atunci când ai cumpăra un bilet la un eveniment, iar sentimentul e același, pentru că revederea la un pahar de ceva va fi un eveniment în sine.

Mulțumim celor de la iabilet că au fost flexibili în această perioadă ciudată și s-au adaptat nevoilor noastre.

P.S. Poate nu în noi te-ai regăsit cel mai mult și asta e normal. De aceea, te rugăm să nu uiți de localurile cu care ai rezonat și în care te-ai simțit acasă, oricare ar fi ele. Sunt multe la număr și au nevoie și ele de susținerea ta să treacă poate mai ușor, poate cu bine de perioada asta.

 

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.