Club Doors, Constanta
duminică, 16 februarie, ora 19:00
Membru al trupei Pasărea Colibri, Mircea Vintilă este unul dintre cei mai apreciaţi artişti folk, piesele sale aflându-se în topul preferinţelor publicului care ştie să preţuiască acest gen muzical.
Cele mai cunoscute piese, dar și cele mai noi compoziții marca Mircea Vintilă pot fi ascultate, duminică, 16 februarie 2025, acces de la ora 19.00 în Club Doors Constanța - „Miruna”, „Popa Nan”, „Hanul lui Manuc”, „Adio, deci pe curând”, „Peste răbdări”, „Musette” sunt numai câteva dintre cantecele care vă vor răpi un zâmbet, o să cântaţi si o să fiţi melancolici.
Concertul va veni în sprijinul campaniei "Music for Autism".
12 ani de campanie, peste 80 de concerte susținute de artiști români, 5 beneficiari, 7 inaugurări, mai multe dotări și achiziții de materiale didactice și terapeutice.
Toate fondurile strânse se vor îndrepta către campania "Music for Autism", prin care ne propunem demararea noilor proiecte din cadrul Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă Constanţa (achiziţionarea unor materiale didactice necesare terapiilor copiilor cu dizabilităţi) și reabilitarea terenului de sport din cadrul Centrelor Școlare pentru Educație Incluzivă din Constanța.
MUSIC FOR AUTISM
Timp de doisprezece ani, nume mari din industria autohtonă de muzică rock-folk-pop s-au implicat pentru a duce la destinație scopul campaniei. “Music For Autism” a fost sprijinită prin concertele caritabile susținute de Cargo, Vama, Loredana Groza & Nadir, Vița de Vie, Lupii lui Calancea, Timpuri Noi, Berti Barbera & Nicu Patoi, Florin Chilian, Ada Milea, Desant, White Walls, Mihai Mărgineanu, Proconsul, Celelalte Cuvinte, Bucovina, Altar, Anton, The R.O.C.K.( Tribute AC/DC), CTC, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Emeric Imre, The Model, Zdob și Zdub, Ionuț Micu & Adrian Naidin, Taxi, Phoenix, Provincialii, Alexandru Andrieș, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Dan Bittman și Marius Bațu etc.
Campania “Music for Autism”, un proiect început în 2012 cu scopul de a sprijini copiii cu autism și alte dizabilități, care s-a bucurat încă de la început de succes devenind astfel proiectul umanitar pe poziție fruntașă cu reușite nenumărate.
Rolul acestei campanii este de a educa şi sensibiliza publicul la acest mesaj social care este foarte puternic: “autismul sau orice altă dizabilitate înseamnă - contact şi comunicare limitată cu alte persoane şi interes foarte restrâns”.
Detalii se găsesc pe: - https://www.facebook.com/MusicForAutismRomania/