Bilete Concert Lavinia Goste, Marius Zorila, Grigore Lese acompaniati de Orchestra Valahia - 15 aug '20, ora 20:00 - Teatrul de Vara Mihai Eminescu

Concert Lavinia Goste, Marius Zorila, Grigore Lese acompaniati de Orchestra Valahia

Teatrul de Vara Mihai Eminescu, București

sâmbătă, 15 august '20, ora 20:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Lavinia Goste, Marius Zorila si Grigore Lese, va invita cu emotie in suflet, la evenimentul extraordinar de celebrare a folclorului romanesc, in data de 15 august 2020, la Centrul Cultural”Mihai Eminescu” din Parcul National Bucuresti, acompaniati de cea mai tânără orchestră din țară – Orchestra Valahia, condusă de Marius Zorilă.Spectacolul promite foclor autentic, costume traditionale romanesti, versuri stravechi acompaniate de sound actual.

„Într-o societate aflată tot timpul în mișcare, uneori, tradițiile și valorile autentice au de suferit, sau își pierd din importanța de altădată. Firul istoriei cântecului popular, însă, continuă să se descrie prin acei oameni care, cu dăruire și devotament, duc adevăratul spirit românesc mai departe, îmbogățindu-l, în același timp, cu un suflu nou și proaspăt.”

Intrarea in incinta Centrului Cultural „Mihai Eminescu”(fostul Teatru de Vara 23 August) se face din strada Arh. Hîrjeu nr. 61.
Capacitate maxima admisa de lege este de 500 persoane.Evenimentul va fi organizat respectând toate normele impuse de către autorități în această perioadă. La intrarea in locatie va rugam sa va asigurati ca aveti la dumneavoastra si ca purtati masca de protectie Se vor respecta cu strictețe toate măsurile sanitare de protecție!
Fiecărui spectator i se va lua temperatura înainte de a i se permite accesul în spațiul dedicat desfășurării spectacolului, care va avea loc în aer liber. De asemenea, se va pune la dispoziție dezinfectant și se va respecta distanța între spectatori..

Evenimentul este organizat de Sprint Music si sustinut de National FM, 100% muzica romaneasca

Lavinia Goste, una dintre cele mai îndrăgite interprete de folclor, este considerata una dintre vocile care promoveaza la nivelul cel mai inalt folclorulsi fără îndoială, v-a marca istoria cântecului romanesc. Cu un timbru vocal excepțional, poate trece cu ușurință de la piese tradiționale românești la piese canto clasic sau la romanțe, ajungand prin multa munca un etalon in muzica populara si un artist desavarsit.
Nascuta la Satu Mare, absolvit Academia de muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca,secţiunea canto,însă a ales să-şi reprezinte rădăcinile şi neamul prin folclor,dintr-o nemăsurată iubire de semeni. Spune despre sine că se inspiră de la sursă,unde tradiţia este încă bine conservată,iar “oamenii calzi şi buni te
Pornind de la materialele etnografice și folclorice existente, Lavinia, ca un adevărat culegător de folclor, le-a îmbogătit cu texte păstrate de bătrânii satului pe cale orală, dându-le o aură modernă, păstrând însă filonul autentic tradițional și contribuind la paginile moderne ale istoriei folclorului românesc.

Marius Zorila, absolvent al Universității de Muzică din București, secția interpretare muzicala si ofiter la Școala Militară de Muzică, a reușit performanțade a deveni cel mai tânăr dirijor din peisajul autohton - pe langa a fi și un instrumentist matur și un orchestrator expresiv, profesor și compozitor. Susține acompaniamentul la cele mai importante festivaluri de folclor din țară, punând în scenă nu doar folclor național, ci și internațional - proiect original, ambițios și de anvergură!
Albumul de folclor intitulat Autentic Romanesc, semnat Marius Zorila si Orchestra NationalaValahia poate fi numit chiar un document muzical. Contine piese culese din toate zonele folclorice ale tarii noastre, piese ce au facut istorie si care s au auzit de a lungul timpului in toata lumea: Ciocarlia, Geampara, Hora si Brau moldovenesc. O colectie de 12 suite si hore, care impreuna pot constitui harta folclorica a tarii nostre.
Un exemplu semnificativ este Orchestra Națională „Valahia”, înființată în anul 2011, proiect de suflet al tânărului și talentatului dirijor Marius Zorilă, care a devenit una dintre cele mai apreciate orchestre de folclor românesc, iubită deopotrivă de public și de specialiștii din domeniu. Orchestra Națională Valahia are misiunea clara de a readuce în atenția publicului a tradițiilor și valorilor autentice românești și promovarea acestora prin îmbinarea într-un mod armonios a autenticității cântecului popular cu o interpretare creativă, astfel încât să transmită o moșternire de o valoare culturală viitoarelor generații.

Grigore Leșe este un cunoscut interpret de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului, România. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Facultatea de Interpretare (fagot). Este doctor în muzică și profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București și la Universitatea de Muzică București. Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe cântă și la diverse instrumente muzicale

Biletele sunt disponibile în reteaua IaBilet si în format electronic pe www.iabilet.ro, in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în tara.