Bilete Concert Adrian Naidin - "Pân’ la Rai" - 7 dec '19, ora 19:00 - La Mama - Clubul Țăranului

Concert Adrian Naidin - "Pân’ la Rai"

La Mama - Clubul Țăranului, București

sâmbătă, 7 decembrie '19, ora 19:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

“Pân’ la rai”, un proiect de excelență, aplaudat pe scene prestigioase și inclus pe coloana sonoră a unui film internațional aspirant la Oscar, va fi prezentat, în ediție excepțională...

Una dintre cele mai valoroase compoziții imaginate vreodată în maiestoasa umbră a Mariei Tănase, “Pân’n la rai” se apropie cu bucurie de temele tradiționale, pentru a le explora profunzimile, redându-le viață în cele mai dinamice sunete ale jazz-ului contemporan. Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere excepționale. Printre aceștia, pianistul Bogdan Munteanu, Eugen Amarandei – unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și excepționalul percuționist Gilberto Ortega, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite.

Violoncelul lui Adrian Naidin spune povești, pictează sau recită versuri, tremură pentru a ridica sufletul spre ceruri sau se înverșunează, coborându-l în abisuri de iad. Sună ca o întreagă orchestră uneori, alteori doar șoptește sau îngână rugăciuni. Carismatic și pasional, Adrian Naidin și-a sedus publicul cu o voce incredibilă: un ambitus excepţional, un timbru de baladă românească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept, îmbogățite de o gradare şi un control pe care le auzi numai la marii cântăreţi de operă. L-a inspirat cândva pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iarmuzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi. Harul său urcă “Pân’n la rai”,amintind din când în când de Maria, o pasăre măiastră încremenită în liniște, care a lăsat să zboare, în urma sa, contururi delicate ale cântecului românesc… De drag de muzică și de drag de ea, artiștii dialoghează păstrând esența filonului tradițional românesc și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în zona modernă, actuală, specifică jazz-ului european. Admirat și iubit de un public foarte fidel, Adrian Naidin spune povești, fie în cheia jazz-ului inspirat dintr-un filon etno autentic, fie dând sensuri noi compozițiilor imaginate de Bach, Brahms sau Paganini.

Violoncelistul Adrian Naidin este revelația ultimilor ani în spațiul cultural românesc, după o serie de succese care l-au purtat pe cele mai prestigioase scene, începând cu Teatrul Național din București și continuând cu teatrele și filarmonicile importante din țară. Și-a consolidat locul privilegiat în seria muzicienilor de elită prin recitalurile oferite la reuniuni culturale exclusiviste, printre care Gala UNITER, statut confirmat apoi în colaborări cu artiști de prim rang, printre care Horațiu Mălăele, Ion Caramitru sau Daniela Nane.

La lansarea proiectului “Pân’n la rai” au fost prezenți regizorii și tehnicienii din echipa care a produs proiectul independent “The Necessary Death of Charlie Countryman“ – o producție de suflet al americanului Shia LaBeof, film aspirant la Oscar în 2014. Seduși de Mărioara de la Gorj, înnebuniți de ritmul sacadat al Ciuleandrei și mângâiați de doinele șoptite, producătorii de la Voltage Production şi Bona Fide Productions au lansat oferta, apoi au inclus “cânticele” pe coloana sonoră a filmului “The Necessary Death of Charlie Countryman”.

Preț Bilet Early Bird: 50 Lei
Biletele cumpărate în ziua spectacolului: 60 Lei

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.