Bilete Care pe care? - 7 dec '22, ora 19:00 - Sala Rapsodia

Care pe care?

Sala Rapsodia, București

miercuri, 7 decembrie '22, ora 19:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Ce obții dacă pui laolaltă un barbat care își înșeală soția dar, ca să scape neprins, spune întotdeauna adevărul – mă rog, partea de adevar care îi convine lui, cu un barbat care își înșeală soția dar, ca să scape neprins inventează cele mai trăznite minciuni, cu soția înșelată și bineînțeles cu amanta?

 

Obții ingredientele perfecte pentru o comedie în care te vor încânta răsturnarile de situație, întâmplările neprevăzute și abilitatea personajelor de a ocoli adevărul.

După extraordinarul succes pe care l-au avut cu serialul « Adela » în care au jucat rolurile principale, spectacolul “Care pe care?” – adaptare după “Who is who” de Keith Waterhouse și Willis Hall, îi aduce împreună, pentru prima oară pe scena unui teatru pe Anca Sigartău, Oana Moșneagu, Mara Oprea, Alecsandru Dunaev și Daniel Nuță.

Într-un hotel de pe riviera engleză, din Brighton, domnul Bernard White – Alecsandru Dunaev, a pregătit un week-end « special » cu amanta sa, Helen Brown – Mara Oprea. În lobby-ul hotelului dă însă peste domnul Timothy Black – Daniel Nuță, aflat și el în hotel pentru…o escapadă amoroasă cu amanta. Domnul White – a cărui metodă infailibilă de a nu fi prins este aceea de a spune întotdeauna adevărul (trunchiat, dar adevărul) se cunoaște de foarte multă vreme cu domnul Black, a cărui metodă infailibilă de a nu fi prins este aceea de a inventa cele mai ingenioase minciuni. Două metode diferite, fiecare cu plusurile și minusurile ei, care însă vor trebui să treacă testul realității : în hotel apare soția domnului White, Joanna – Oana Moșneagu, care se întalnește pe rând cu soțul, amanta și cu celălalt amant. Totul într-un hotel ca un labirint în care știi pe unde pleci și unde vrei să ajungi, dar întotdeauna nimerești unde nu trebuie.

Martorul întregii situații neprevăzute este Sassy – Anca Sigartău care vede (tot), tace (nu prea), face (mai pe furiș), încurcă (cât se poate) și descurcă (veți vedea voi cât…) întreaga poveste.

 

Dacă v-am făcut curioși, haideți la teatru să vedeți care din cele două metode este cea câștigătoare. Atenție, spectacolul se adresează în egală măsură bărbaților care își înșeală soțiile (care vor afla poate metode noi de acțiune), soțiilor care sunt înșelate sau doar bănuiesc asta (care vor afla cum să își prindă bărbații infideli), amantelor care sunt deja implicate într-o relație și de fapt tuturor oamenilor de bine care nici nu își înșeală partenerii, nici nu au de gând să o facă, dar vor să se bucure din plin de o comedie savuroasă.

 

Care pe care ? – cu Anca Sigartău, Oana Moșneagu, Mara Oprea, Alecsandru Dunaev, Daniel Nuță, regia Anca Sigartău, o producție Teatrul Globe București. Bilete disponibile pe iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro.