Bilete ARTmania Festival 2023 - 28-30 iul '23 - Piata Mare - Sibiu

ARTmania Festival 2023

Piata Mare - Sibiu, Sibiu

28-30 iulie '23

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Ediția a șaisprezecea a festivalului ARTmania va avea loc între 28-30 iulie 2023, în Piața Mare din Sibiu.

Pe veteranii festivalului avem plăcerea să-i informăm că stăm zdravăn în bocanci și anul acesta, urmând să scriem istorie și în 2023 împreună cu voi și cu unele dintre cele mai strașnice, adorate, polarizatoare nume ale rockului internațional. Lineup-ul complet al evenimentului este format din:

Porcupine Tree

Una dintre cele mai inovatoare trupe, rupând cu ușurință barierele de gen și nomalizată la Grammy, Porcupine Tree a fost fondată în 1987 de Steven Wilson, ca o supapă pentru înregistrări experimentale pe care le făcea în afara duo-ului post-rock din care făcea parte, No-Man. Când s-au alăturat Richard Barbieri (clape) și Gavin Harrison (tobe), Porcupine Tree a devenit o trupă adevărată, publicând 10 albume între 1992 și 2009.

Wardruna

Einar Selvik a pus bazele Wardruna la începutul anilor 2000 împreună cu Lindy-Fay Hella. Grupul a debutat discografic în 2009 cu „gap var Ginnunga”, primul album din trilogia „Runaljod”, care stă sub semnul a 24 de rune. Cel de-al doilea album al trilogiei, „Yggdrasil”, a fost înregistrat cu unele dintre cele mai vechi instrumente tradiţionale nordice. Ultimul album al trilogiei, intitulat „Ragnarok”, a fost lansat spre finalul anului 2016, iar doi ani mai târziu, a apărut „Skald”. Pe lângă stilul muzical aparte, transpus în reprezentațiile live, Wardruna este cunoscut și pentru coloana sonoră a serialului „Vikings”.

Emperor

În 2014, Emperor a sărbătorit 20 de ani de la lansarea „In The Nightside Eclipse” cu o serie de show-uri în Europa și Asia și ca headliner la unele dintre cele mai mari festivaluri de profil, precum Wacken Open Air (Germania), Hellfest (Franța), Graspop Metal Meeting (Belgia), Tons Of Rock (Norvegia), Loudpark (Japonia), Heavy MTL (Canada) și Summer Breeze Open Air (Germania).

Samael

Trupa a lansat materiale ca „Eternal”, înregistrat în faimosul studio elvețian Mountain Studios (acum muzeu dedicat Queen), „Reign Of Light” (2004), înainte de care Xy și Vorph au experimentat în muzica electronică, „Solar Soul” (2007) și altele, serie care a culminat cu „Lux Mundi” (2011), album ce încununează cei peste 20 de ani de existență a formației și care reunește toate abordările, stilurile și personalitățile care definesc SAMAEL.  

Trupa SAMAEL a cunoscut câteva schimbări de formulă, în prezent fiind alcătuită din Vorph – chitară & voce, Xy – claviaturi și programare, Drop – chitară și Ales – bas.

TesseracT

TesseracT, considerat pionier al stilului djent, a lansat până în prezent patru albume de studio, „One”, „Altered State”, „Polaris” și „Sonder”, și două albume live, „Odyssey/ Scala” (2015) și „Portals” (2021). Cea mai recentă apariție discografică o reprezintă „Regrowth”, EP apărut anul acesta. 

Pain of Salvation

Trupa progressive metal Pain of Salvation a fost fondată în 1984 de Daniel Gildenlöw (compozitor, solist, chitarist principal), care este singurul membru activ din formula originală.

Fiecare material lansat a urmat aceeași filozofie ca numele grupului: echilibru și experiență umană chinuitoare. 

Cel mai nou album, „Panther”, cuprinde 9 piese, a fost înregistrat, mixat și produs de Daniel Gildenlöw și Daniel Bergstrand (care a mai lucrat cu In Flames, Meshuggah, Devin Townsend). Trupa pune în centru individul, umanitatea, universul interior și conflictele dureroase născute din lipsa sensului și contradicțiile societății moderne.

Haken

Grupul britanic progressive rock Haken va reveni la ARTmania Festival după cinci ani de la prima prezență pe scena festivalului. Format în 2007 de multi-instrumentistul Richard Henshall, chitaristul Matthew Marshall și solistul Ross Jennings, Haken a debutat discografic trei ani mai târziu, cu „Aquarius”. Trupa a lansat anul acesta albumul ”Fauna”, un material eclectic, foarte bine primit atât de critica de specialitate, cât și de public.

Port Noir

Port Noir a atras rapid interesul comunității muzicale prin sound-ul deosebit, inspirat și de artiști precum Queens of the Stone Age, Daft Punk, Rage Against the Machine și The Weeknd. Trupa a debutat discografic în 2013, cu „Puls”, căruia i-au urmat „Any Way the Wind Carries” (2016), „The New Routine” (2019) și „Cuts” (2022). În acest timp, și-a continuat ascensiunea, ajungând să concerteze în turnee cu formații ca In Flames, Pain of Salvation și Karnivool.

Vulture Industries

Primul album Vulture Industries a apărut în 2007. „Dystopia Journals”, aclamat de critică, a fost urmat de „The Malefactor’s Bloody Register”, de asemenea bine primit de public și de alte două materiale de studio.  În ultimii ani, trupa a făcut parte din lineup-ul mai multor festivaluri de gen din Europa, iar la Sibiu va aduce un show recunoscut pentru scenografia și teatralitatea sa.

RoadkillSoda

RoadkillSoda şi-a început activitatea în 2011 și a devenit treptat o trupă care reprezintă cu adevărat esenţa stoner rock-ului, atât local, cât şi în afară: vibe-ul anilor ’70 combinat cu riff-uri şi solo-uri care îţi fac piele de găină, linii de bass grele, toate presărate cu o voce intensă şi ritmuri care îţi pun sângele-n mişcare.

Cel mai recent single al trupei se numește „LOUD & PROUD”.

Asemic

Asemic a fost înființată în Bucuresti, în luna octombrie a anului 2013. Stilul muzical abordat este instrumental progressive metal, membrii căutând constant să experimenteze cu sunete și tematică din afara sferei metal. Cu 2 albume full length lansate până în prezent (Luminescentity – 2015 / Lucid – 2018) si un single (The 48th – 2016), grupul se pregătește pentru înregistrarea celui de-al treilea material full length.

Koikoi 

KOIKOI sunt o trupă de indie-rock din Serbia, fluidă în abordarea genului, bună de mișcat corpul și de schimbat starea de spirit, care a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute numele ale scenei indie din fosta Yugoslavie. Cu un excelent album de debut ‘Pozivi u stranu’ (Moonlee Records, 2021) și show-uri pline de energie, ei sunt cei care umplu nișa dintre intimitatea undergroundului și strălucirea din mainstream.

Cum v-am obișnuit, noaptea aprindem centrul Sibiului, iar ziua o petrecem savant la film, la muzeu și la expoziții. 

Pentru cei care abia vor face cunoștință anul acesta cu noi, ARTmania este cel mai longeviv festival de rock din România, cu line-up divers și spectaculos de la un an la altul și cu una dintre cele mai unite și deschise comunități din țară. Ne mândrim cu faptul că festivalul nostru primește cu brațele deschise rockeri de toate vârstele din toată lumea, 

De-a lungul anilor, pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.