Bilete Ana Coman • Backyard Acoustic Season 2020 - 12 aug '20, ora 20:45 - Expirat Halele Carol

Ana Coman • Backyard Acoustic Season 2020

Expirat Halele Carol, București

miercuri, 12 august '20, ora 20:45

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Da, se întâmplă! Se cântă din nou.

Va fi complet altfel. Va fi cum nu s-a mai cântat până acum. Va fi doar cum poate fi mai safe în condițiile excepționale de azi și respectând tot ceea ce trebuie respectat. Va fi o experiență complet nouă, pentru voi, pentru noi și pentru trupă. Iar concertul, așa cum va fi de acum, va fi cu adevărat intim.

Dar cel mai important e ca va fi. Și ne poți crede că va fi cum nu te aștepți să fie. Așa că, te rugăm, citește informațiile până la final. Schimbăm puțin regulile jocului, împărțim trupa, cum și noi suntem nevoiți să fim separați. Și am vrea să știi toate regulile cât mai de la început.

Săptămânal, miercurea, din 1 iulie, seria de concerte open air cu artiști locali din zona alternative – Backyard Acoustic Season – se reinstalează în terasa de la Expirat, la inițiativa Overground Music, într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns – aproximativ 100 dintre voi per reprezentație.

• Trupa va concerta fără scenă, iar pe membri îi vei găsi în diferite locuri din terasă
• Am optimizat spațiul din terasă în așa fel încât toate locurile să aibă vizibilitate la cel puțin o parte din membrii trupei – de la unele dintre ele vei vedea tot, de la unele mai puțin, iar acest lucru se va reflecta în prețul biletului. Vei auzi tot de oriunde stai și vei auzi bine.
• Te vei bucura de experiență de la locul tău la masă, predefinit, pe care ți-l vei putea alege atunci când cumperi biletul. Nu vor exista bilete în picioare sau fără loc. Mesele vor fi distanțate conform normelor în vigoare. Te rugăm insistent să nu muți mesele și scaunele.
• Biletele se vor putea achiziționa pe pachete cu locuri la masă/high chairs de 4, 3 sau 2 persoane. Nu avem momentan posibilitatea de a vinde bilete individuale, așa că te încurajăm să faci din Backyard-urile de azi o experiență de grup.
• Vom respecta cu strictețe orele de open doors și orele de începere și încheiere a concertului, așa că te rugăm mult să ajungi la timp pentru a ne ajuta să gestionăm în siguranță fluxul de acces, procedurile de dezinfectare și igienizare a spațiului și programul de eveniment.
• Te rugăm să respecți la rândul tău toate normele în vigoare, să porți mască și să respecți distanța de minim 1.5 metri atunci când ești la acces, la bar sau în spațiile comune și să ai grijă de tine și de cei din jur.
• Te rugăm să fii alături de noi. Depunem un efort comun pentru repornirea industriei live. Prezența ta la un Backyard înseamnă mai mult, acum, decât a însemnat vreodată. Vom face tot ce putem ca experiența să fie una cât mai bună în condițiile date. Și suntem siguri că pe parcurs, va fi din ce în ce mai bine.

-----

Pe 12 august, Ana Coman are concert. Și va fi minunat!

Ana a început să cânte datorită rubricii radio, ”Ana are cântec”, de la Radio Guerrilla, care a prins notorietate de-a lungul timpului. Prima piesă pe care a lansat-o a fost în 2018, „Real Life", și a fost produsă de Alexei Țurcan.

Din momentul lansării celui de-al doilea single, „The Hunt”, i-a cooptat pe Dan Minel Stoica (Jurjak / NoruNegru / Tourette Roulette) și Daniel Olteanu (Jurjak / El Negro), închegând un proiect serios. Au urmat mai multe lansări de single-uri și concerte la Expirat, Control și la festivalurile Femei pe Mătăsari, Rocanotherworld, Electric Castle și Focus în The Park.

În martie 2020, Ana, alături de trupa ei, a lansat albumul de debut „9 Missed Calls”, o împletire melodramatică a zece momente distincte, aduse laolaltă de numitorul lor comun: căutarea fericirii. Materialul pune vulnerabilitățile pe masă, fără nicio frică. Ridică în slăvi nopțile albe, dă cu rațiunea de pământ și recunoaște că, uneori, poate fi prea mult. „9 Missed Calls” îți intră în căști și te întreabă „Tu Ce Ai Simțit Azi?”

Biletele vor fi puse în vânzare prin iaBilet.ro luni, 27 iulie, la ora 12pm EEST.

Categoriile de bilet și prețurile sunt următoarele:
• SE VEDE TOT ȘI SUNTEM 4 (4 x bilete la 80 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate bună) – 320 lei
• SE VEDE TOT ȘI SUNTEM 2 (2 x bilete la 80 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate bună) – 160 lei
• NU SE VEDE CHIAR TOT ȘI SUNTEM 4 (4 x bilete la 60 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate redusă) – 240 lei
• NU SE VEDE CHIAR TOT ȘI SUNTEM 3 (3 x bilete la 60 lei și locuri la masă în zona cu vizibilitate redusă) – 180 lei

Urmăriți cele mai noi informații despre seria de concerte pe paginile de Facebook Backyard Acoustic Season sau Overground Music.