Bilete Alexandra Ușurelu în concert la Sala Patria, Brașov - 6 dec '19, ora 20:00 - Filarmonica Brașov - Sala Patria

Alexandra Ușurelu în concert la Sala Patria, Brașov

Filarmonica Brașov - Sala Patria, Brasov

vineri, 6 decembrie '19, ora 20:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Vineri, 6 decembrie 2019, Alexandra Ușurelu va susține un concert extraordinar la Sala Patria din Brașov.

Melodii nemaiauzite, o atmosferă sublimă și un imperiu al emoțiilor este ceea ce promite vocea care trasează pentru cunoscătorii muzicii de calitate conturul unui artist singular în muzica românească, ale cărui concerte sunt de neratat.

Alexandra Ușurelu este singura artistă indie din România ce a devenit mainstream propunând publicului său mai multă muzică și mai puțin marketing. 

Cu adevărat unică în România, a devenit în scurt timp o artistă emblematică în peisajul muzical grație naturaleţei sale şi a versurilor influente, scrise fără niciun compromis.

 Actorul Marius Manole mărturisea despre Alexandra: „Îmi place cum există, îmi place discreția cu care își face loc în lume. Muzica ei mi se potrivește perfect. Alexandra Ușurelu e un om care adună energiile pozitive, le dă glas și îi face pe oameni puțin mai fericiți.” 

Distinsă în concertele sale, în care cele mai puternice idei sunt cântate în cele mai delicate sonorități, Alexandra Ușurelu pregătește momente splendide pentru scena din Brașov, într-o producție aparte de concert, așa cum şi-a surprins de fiecare dată publicul. 

 Mereu dedicată publicului său şi mereu spirituală, Alexandra Uşurelu declară:

”Se spune că cele mai frumoase locuri prin care călătorim sunt sufletele oamenilor. Cele mai frumoase locuri în care eu am călătorit au fost sufletele oamenilor care mi-au arătat iubire. I-am recunoscut întotdeauna după zâmbet, la concertele mele. Mie cel mai mult îmi place să cânt, iar la finalul acestui an voi porni la drum cu melodii nemaiauzite, care sper să-și găsească locul în sufletul publicului meu. Eu cel mai des simt că muzica ne dă ocazia să facem din lumea noastră interioară un orizont blând și senin, un loc în care nu ne simțim niciodată singuri. Sufletul ascultătorilor mei este locul meu fabulos. Pentru mine, acesta chiar este cel mai frumos loc în care m-aș putea afla.”

 

Biletele la concert se găsesc la casa de bilete a Sălii Patria și la punctele de vânzare iabilet din Brașov https://www.iabilet.ro/retea.