Bilete EGO Talks – Inspire Other Travelers - 5 iun '18, ora 18:30 - Sala Aula Magna/Universitatea de Vest din Timisoara

EGO Talks – Inspire Other Travelers

Sala Aula Magna/Universitatea de Vest din Timisoara, Timisoara

marți, 5 iunie '18, ora 18:30

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Ce este EGO? Când apare? Cum se manifestă? Când ne ajută? Dar oare poate acţiona şi împotriva noastră? Fiecare acţiune a noastră se bazează pe o trăire interioară, un gând, o emoţie. În a doua sesiune Inspire Other Travelers vă propunem să privim spre interiorul nostru şi să înţelegem cum EGO ne influenţează acţiunile.

Vă invităm în 5 iunie 2018 la dezbaterea EGO Talks – Inspire Other Travelers alături de unii dintre cei mai mari specialişti în psihologie din România: prof.univ.dr. Daniel David şi prof.univ.dr. Ion Dafinoiu. Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul şi realizatorul TV Cătălin Ştefănescu.
Sesiunea are loc la Universitatea de Vest din Timişoara, în Sala Aula Magna, între orele 18.30 şi 22.00, cu acces în sală de la ora 18.00.

Daniel David este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din România. Este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, preşedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health. În prezent (2009-) este profesor asociat şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of  Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA, un institut de referinţă la nivel internaţional pentru cercetarea şi practica în psihoterapie şi sănătate mintală. De asemenea, a fost membru al Scientific Review Group în Social Sciences în European Science Foundation. Din 2016 este prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice şi directorul executiv al Institutului STAR-UBB. În anul 2017 a fost ales preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România. Este autorul cunoscutei monografii “Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al romanilor intr-o monografie cognitiv-experimentala”.

Ion Dafinoiu este profesor doctor, decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză Clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană. Este titularul cursurilor: Psihodiagnostic clinic, Psihoterapii scurte, Hipnoză clinică şi terapie ericksoniană, predate la universitatea ieşeană, şi al cursului Research Methods in the Social Sciences, în cadrul masterului european Perspectives on Social Inclusion. Este coordonator al colecţiei „Psihologie clinică şi psihoterapie” a Editurii Polirom. A publicat numeroase studii în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. 

Cătălin Ştefănescu este unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de emisiuni TV din România, Garantat 100% fiind una dintre cele mai longevive şi apreciate emisiuni de cultură.
Cătălin Ştefănescu a absolvit în 1995 Facultatea de Litere a Universităţii Babeş Bolyai, din Cluj-Napoca, lucrarea de licenţă pe care a susţinut-o fiind despre teatrul antic din Grecia.
Între 1991 şi 1998, a publicat o serie de articole în Contemporanul, Steaua, Cotidianul (suplimentul Litere, arte, idei ), Canava Odeon, Direcţia 9. A fost şeful compartimentului de difuzare şi imagine la TVR Cluj, apoi secretar general de redacţie la TVR Cluj, dar şi realizator şi prezentator al emisiunii Întâlnirea de Sâmbătă (TVR 1 şi TVR2).

Mai multe detalii despre Inspire Other Travelers găsiţi pe www.inspireothertravelers.ro.
Vă invităm să urmăriţi şi pagina de Facebook: Inspire Other Travelers.

Biletele se gasesc pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Expirat Halele Carol (18-22h), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, in Statiile de Plata SelfPay si pe aplicatiile de IOS si Android iaBilet.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.