Bilete BalKaniK! Festival - 7-9 sep '18 - Gara Băneasa

BalKaniK! Festival

Gara Băneasa, București

7-9 septembrie '18

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

A opta ediție Balkanik Festival va debuta în forță anul acesta: încă din prima zi, 7 septembrie, pe scena festivalului de la Gara Regală Băneasa vor urca unii dintre cei mai așteptați artiști de pe afiș – Fanfara Tirana meets Transglobal Underground, pentru a da startul unei petreceri care se va întinde pe 3 zile, până pe 9 septembrie.

Atmosfera de nuntă balcanică deturnată de rudeboys de vineri va continua toată noaptea cu un after party cu piscină, la Younivers Summer Club, alături de Fanfara de la Cozmești.

Sâmbătă, publicul îi va cunoaște pentru prima dată pe cei de la Light in Babylon, adică solista cu rădăcini în Iran și Israel, Elia Kamal, instrumentistul turc care cântă la santur și un chitarist francez, un turn al lui Babel care vorbește aceeași limbă – muzica din Instanbul. Manonera vor pune în scenă un show pregătit special pentru festival și inspirat de muzicile lăutăreşti, muzicile romilor mai recent sedentarizaţi din România, muzicile de tango, flamenco şi Turk Halk Muzigi (muzicile de tradiţie orală din Turcia, cu extensie în Peninsula Balcanică). Mult așteptata Yasmin Levy va încheia seara de sâmbătă cu Ladino (muzica iudeo-spaniolă din Spania) şi inima arzătoare a flamenco-ului. Sâmbătă, atmosfera de la after party va fi una de litoral românesc din anii ’90, cu Dan Ciotoi și Formația Generic. Salvamarii vor fi nelipsiți de la cele două afterparty-uri, unde publicul se va putea răcori în piscină după o zi și-o noapte de dans.
Duminică, ultima seară de festival îi va aparține lui Asaf Avidan, superstarul care își începe turneul solo The Study on Falling cu această ocazie, la București.

Anul acesta, pe scena din fața Gării Regale Băneasa, vor urca: Asaf Avidan, Yasmin Levy, Fanfara Tirana meets Transglobal Underground, Kroke, Light in Babylon, Manonera, Fanfara de la Valea Mare, Corina Sîrghi şi Taraful Jean Americanu.
Balkanik Festival a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de world music din Europa, apreciat internațional de reviste de specialitate precum Songlines sau Folker, primind EFFE Label - Remarkable Festival pentru al treilea an consecutiv.
Abonamentele permit accesul la toate evenimentele din festival pentru cele trei zile, la Gara Regală Băneasa și Younivers Summer Club și pot fi achiziționate la prețul de 160 lei.
Biletele pe zile au fost puse în vânzare pe 20 august și au prețul de 80 lei - acces festival și 90 lei / 20 euro zi acces festival + afterparty. Biletele pentru afterparty, în lipsa unui abonament sau a unui bilet cu afterparty inclus, au prețul de 20 lei.
La 4 abonamente sau bilete achiziționate, al cincilea este gratuit.
PROGRAM BALKANIK FESTIVAL

Vineri, 7 septembrie

Gara Regală Băneasa:

16:00 – deschiderea porților – târg, ateliere, food court, relaxare în natura urbană
19:30 - 21:00 – Fanfara de la Valea Mare
21:30 - 23:00 Fanfare Tirana meets Transglobal Underground

Younivers Summer Club:

23:30 – 01:30 Fanfara de la Cozmești (instrumental)
01:30 – 04:30 Abasc DJ session


Sâmbătă, 8 septembrie

Gara Regală Băneasa

12:00 – deschiderea porților, târg, ateliere, food court, relaxare în natura urbană
17:30 – 19:00 Light in Babylon
19:30 – 21:00 Manonera
21:30 – 23:00 Yasmin Levy

Younivers Summer Club

23:30 – 02:00 Baklava All Inclusive w. Karadeniz/Zabriskie
02:00 – 03:00 Dan Ciotoi și formația Generic
03:00 – 04:30 Baklava All Inclusive w. Karadeniz/Zabriskie

Duminică, 9 septembrie

Gara Regală Băneasa

12:00 – deschiderea porților, târg, ateliere, food court, relaxare în natura urbană
18:00 – 19:00 Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanu
19:30 – 21:00 Kroke
21:30 – 23:00 Asaf Avidan – The Study on Falling solo tour


Informații despre trupe pe balkanikfestival.ro, abonamente & bilete pe iabilet.ro in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, Targul Cartii (Pasajul Latin), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

 

Balkanik Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin Centrul Cultural ARCUB, Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Sponsori: Gambrinus, Apanova, IQOS, Aqua Carpatica
Parteneri instituționali: Primăria Sectorului 1, Institutul Polonez, Ambasada Spaniei
Parteneri media: Digi24, Music Channel, UTV, Radio Guerrilla, Agerpres, Adevărul, Igloo, Banchiza Urbană, Festivalier.ro, SUB25, VICE Romania, Zile şi Nopţi, 4Arte, infomusic.ro, 1music.ro
* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

 

The eighth edition of Balkanik Festival will take off this year: from the first day, September 7, on the stage of the Baneasa Royal Railway, some of the most anticipated artists on the poster will be coming - Tirana meets Transglobal Underground, to start a party that will last for 3 days, until 9 September. The Balkan Wedding Atmosphere hijacked by rudeboys on Friday will continue all night with a pool afterparty at the Younivers Summer Club, alongside the Cozmeşti Fanfara.

On Saturday, the audience will first meet Light at Babylon, the soloist with roots in Iran and Israel, Elia Kamal, the Turkish instrumental singing at the santur, and a French guitarist, a tower of Babel that speaks the same language - music in Istanbul. The Manonera will stage a show specially prepared for the festival and inspired by the fiddler music, the most recently sedentarised Roma music from Romania, the tango, flamenco and Turk Halk Muzigi (Oral Orchestra music with extension in the Balkan Peninsula). The long awaited Yasmin Levy will end Saturday night with Ladino (the Judeo-Spanish music in Spain) and the flaming heart of the flamenco. On Saturday, the atmosphere at the after party will be a Romanian seaside in the 1990s, with Dan Ciotoi and the Generic Formation. Lifeguards will be present at both afterpartys, where the public will be able to cool in the pool after a day and a dance night.
On Sunday, the last evening of the festival will belong to Asaf Avidan, the superstar who starts his solo tour The Study on Falling on this occasion in Bucharest.

This year, on the stage in front of the Baneasa Royal Station: Asaf Avidan, Yasmin Levy, Fanfara Tirana meets Transglobal Underground, Kroke, Light in Babylon, Manonera, Fanfara from Valea Mare, Corina Sirghi and Taraful Jean American.


Balkanik Festival has become one of the most important world music festivals in Europe, appreciated internationally by specialized journals such as Songlines or Folker, receiving the EFFE Label - Remarkable Festival for the third consecutive year.
The passes allow access to all the events of the festival for the three days at Baneasa Royal Station and the Younivers Summer Club and can be purchased at the price of 160 lei.
Day tickets were put on sale on August 20 and are priced at 80 lei - festival access and 90 lei / 20 euro day festival access + afterparty. Tickets for afterparty, in the absence of a subscription or a postparty ticket, are priced at 20 lei.
For 4 passes or purchased tickets, the fifth is free of charge.
PROGRAM BALKANIK FESTIVAL

Friday, September 7th

Băneasa Royal Railway Station:

16:00 - open doors - fair, workshops, food court, relaxing in urban nature
19:30 - 21:00 - Valea Mare Fanfara
21:30 - 23:00 Fanfare Tirana meets Transglobal Underground

Younivers Summer Club:

23:30 - 01:30 Fanfara from Cozmeşti (instrumental)
01:30 - 04:30 Abasc DJ session


Saturday, September 8th

Băneasa Royal Station

12:00 - open doors, fair, workshops, food court, relaxing in urban nature
17:30 - 19:00 Light in Babylon
19:30 - 21:00 Manonera
21:30 - 23:00 Yasmin Levy

Younivers Summer Club

23:30 - 02:00 Baklava All Inclusive w. Karadeniz / Zabriskie
02:00 - 03:00 Dan Ciotoi and Generic
03:00 - 04:30 Baklava All Inclusive w. Karadeniz / Zabriskie

Sunday, September 9th

Băneasa Royal Station

12:00 - open doors, fair, workshops, food court, relaxing in urban nature
18:00 - 19:00 Corina Sîrghi and Taraful Jean American
19:30 - 21:00 Kroke
21:30 - 23:00 Asaf Avidan - The Study on Falling solo tour


Information about bands on balkanikfestival.ro, passes & tickets iabilet.ro and in the physical network iabilet.ro/retea: Flanco Stores, Metro Unirii 1 near Metrorex Ticket Office, Music Store, IQ BOX - Telekom Stores, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expired Halele Carol (from 18: 00-22: 00), Hard Rock Cafe, Beraria H, Targul de Carte (Latin Passage), Perfect Tour Agencies, Uman Stores and SelfPay Payment Stations across the country.

Online on www.iabilet.ro, you can pay with the Card, through Paypal, on the Vodafone or Orange invoice at the end of the month or pay cash with Fan Courier anywhere in the country.

Balkanik Festival is an event organized by the Metropolis Cultural Association, with the support of the City Hall of Bucharest, through the ARCUB Cultural Center, a Cultural Project co-financed by the National Cultural Fund Administration
Sponsors: Gambrinus, Apanova, IQOS, Aqua Carpatica
Institutional Partners: City Hall District 1, Polish Institute, Embassy of Spain
Media partners: Digi24, Music Channel, UTV, Radio Guerrilla, Agerpres, Adevărul, Igloo, Urban Banchiza, Festivalier.ro, SUB25, VICE Romania, Days and Nights, 4Arte, infomusic.ro, 1music.ro
* The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or the way the project results can be used. This is entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.