Bilete Ateliere de magie pentru copii - 2 mar '19, ora 15:00 - Teatru la Cinema (Hollywood Multiplex din Mall Vitan)

Ateliere de magie pentru copii

Teatru la Cinema (Hollywood Multiplex din Mall Vitan), București

sâmbătă, 2 martie '19, ora 15:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Renumita magiciană Cristina Strecopîtov vine la Academia Teatru la Cinema în căutarea de mici ucenici, pe care îi va iniţia chiar ea în lumea incredibilă a magiei.

Dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, atelierele de magie de la Academia Teatru la Cinema au reale calităţi de dezvoltare personală pentru cei mici, deschizându-le acestora noi orizonturi.

Pe lângă deprinderea unor trucuri de magie, care îi vor face pe copii vedete în rândul prietenilor lor, atelierele de magie le dezvoltă acestora imaginaţia, creativitatea şi dexteritatea.

Învingerea emoţiilor pe scenă, spontaneitatea, adaptarea la neprevăzut, precum şi lucrul cu animalele sunt doar câteva dintre beneficiile de care copiii vor avea parte ca urmare a acestui curs.

Pe durata atelirelor, cei mici vor învăţa să respecte şi să aplice proceduri strict legate de realizarea trucurilor, îmbinând în acelaşi timp elementele tehnice ale execuţiei cu eleganţa şi rafinamentul mişcărilor care conduc la realizarea actului artistic.

Durata:1h

Vă rugăm să aveți în vedere că acest atelier este destinat exclusiv copiilor, nefiind necesară plata și pentru adulții însoțitori. Pentru o mai bună desfășurare a atelierului, este recomandat ca părinții/ însoțitorii să aștepte în afara sălii de curs, dar acest lucru nu este obligatoriu. În cazul în care copilul nu dorește să rămână neînsoțit, este permis ca adultul să rămână în sală, fără a fi necesară plata separată a unui atelier.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara